UN TRAMVAI** NUMIT PISARENKO

Cel mai vechi stranier din sportul românesc, hocheistul Evgheni Pisarenko, a făcut din România a doua sa casă

Stelist prin adopție, ucraineanul Evgheni Pisarenko este un adevărat simbol al sportului autohton cu puc și crosă. Iar cum statutul de vedetă diferă de la un sport la altul, cel mai vechi stranier din sportul românesc e un tip simplu, extrem de modest, dar ambițios. Și visează… să schimbe lucrurile în România!

O zi obișnuită de vară. Stația din „Piața Sf. Vineri” este luată pe sus de călătorii care așteaptă tramvaiul 56. Înghesuiala atinge punctul culminant când ușile tramvaiului se deschid. Un tip înalt, cu o cămașă colorată, face notă discordantă cu agitația din jur. Calmul lui ridică semne de întrebare și câteva capete se întorc curioase să-l vadă pe uriașul de aproape doi metri. „Întotdeauna e plin la primele stații, apoi se mai eliberează. Nu mă agit foarte tare pentru că îmi place să urc printre ultimii“, explică Evgheni Pisarenko, într-o română aproape perfectă.

„Mâine, vedem mâine!”

Originar din Kiev, el a jucat prima dată în România în 1999, la Rapid. Sezonul a trecut repede, s-a întors acasă, însă numai pentru un an: „Am revenit pentru Alina, actuala mea soție, și pentru prietenul meu, Răzvan Lupașcu. Din septembrie 2001 sunt oficial în București, la Steaua”. De atunci a învățat limba română, s-a căsătorit și s-a adaptat perfect la viața autohtonă. Inteligent și un fin psiholog, acesta a deslușit imediat firea oamenilor: „Românii sunt mai temperamentali, mai vulcanici, însă, când e vorba de fapte, mai rar. Vorbă multă și cam atât. Sincer, am auzit mai multe promisiuni decât fapte. Am observat că aici se trăiește mult în viitor, pentru că vorba preferată este ‘Mâine, vedem mâine’.

Îmi lipsește pâinea neagră

Stelistul de 29 de ani se descurcă bine cu aglomerația și căldura din Capitală, însă nu se împacă cu birocrația. „Am stat la coadă zeci de ore să obțin permisul de ședere”, spune supărat. Deși nu se consideră un gurmand, el se amuză amitindu-și că a mâncat pentru prima dată, în România, mici și ciorbă de burtă: „A fost ciudat, dar mi-au plăcut. Singurul lucru care îmi lipsește din bucătăria de acasă este pâinea neagră”. Iubitor al drumețiilor, acesta a suferit însă un șoc la primele ieșiri: „Totul este frumos aici. M-a dezamăgit însă gunoiul de pe malul râurilor. În Ucraina parcă e mai multă grijă de natură”.

Cetățenia, o promisiune federală

De câte ori vorbește despre hochei și despre  România, ochii i se umplu de bucurie. O stare care nu poate fi umbrită nici măcar de promisiunile deșarte. Încă de când s-a stabilit aici, dorea să joace pentru națională. Imediat, federalii s-au îngrămădit să îi promită obținerea rapidă a cetățeniei. De atunci au trecut cinci ani. „A rămas doar la nivelul de încercare. Normal că sunt dezamăgit. O să-mi depun actele acum pentru că deja am cinci ani de stat aici și nu mai am nevoie de ajutorul nimănui”, spune el.
„Am vrut să fac ceva aici, să schimb lucrurile în bine, în timpul liber antrenez și grupe de copii, îmi place ceea ce fac”, Evgheni Pisarenko

„Acasă merg de două ori pe an. Sunt cam 1.100 km pe care îi parcurg cu trenul sau cu mașina. Cu avionul e mai greu de mers, pentru că de-abia au apărut cursele directe, înainte era numai cu escală”

 „Îmi pare rău că relațiile dintre două popoare vecine sunt destul de reci și limitate. Ucrainenii știu foarte puține lucruri despre România și de multe ori au impresie negativă, dar la fel se întâmplă și cu românii!”

„Sincer, am auzit mai multe promisiuni decât fapte. Am observat că aici se trăiește mult în viitor, pentru că vorba preferată este ‘Mâine, vedem mâine, să o lăsăm pe mâine’ ”